Forumului Regional al Apei

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

Forumului Regional al Apei

Mesaj  Admin la data de Vin Mai 27, 2011 1:08 am

Asociaţia Română a Apei organizează în perioada 13 - 15 iunie 2011, la Palatul Parlamentului, un complex de manifestări reunite în cadrul celei de-a 13-a ediţii a Forumului Regional al Apei, eveniment aflat sub egida asociaţiilor internaţionale de profil.



La aceste reuniuni participă anual peste 1.500 de reprezentanţi ai operatorilor de servicii publice de alimentare cu apă şi canalizare, ai autorităţilor centrale şi locale, ai institutelor de învăţământ superior şi cercetare, ai organizaţiilor internaţionale de profil, ai Comisiei Europene şi ai Instituţiilor financiare internaţionale.



Cu această ocazie, vor avea loc reuniuni internaţionale pe teme de mare actualitate, cum ar fi: „Zece ani de provocări în sectorul apei”, „Oportunităţi de finanţare în cadrul POS Mediu”, „Conferinţa Tinerilor Profesionişti din domeniul apei”,” mese rotunde cu prezentarea celor mai bune practici din Germania, SUA, Olanda, Bulgaria, etc, precum şi o expoziţie specializată pe noile tehnologii în sectorul apei.



Considerând că aspectele puse în discuţie şi studiile de caz prezentate vor oferi soluţii pentru rezolvarea unora dintre problemele cu care se confruntă sectorul de apă din România în această perioadă de criză şi vor contribui la clarificarea aspectelor instituţionale ale procesului de reformă din acest domeniu, va invităm la cel mai important eveniment anual din sectorul apei.



Detaliile de participare sunt disponibile pe site-ul: www.araexpoapa.ro .


Admin
Admin

Mesaje : 335
Data de inscriere : 13/07/2010
Varsta : 36
Localizare : TIMISOARA

Vezi profilul utilizatorului http://pierderideapa.wordpress.com

Sus In jos

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum